Societatea Română de Homeopatie si Asociaţia Română de Homeopatie Clinică protestează faţă de afirmaţiile făcute în emisiunea din data de 19.02.2020 la postul de televiziune Digi24 de către domnul dr. Craiu Mihai, de la Institutul National pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, în cadrul unui dialog cu domnul Costel Stanciu, preşedintele APC România, discuţie în cadrul căreia domnul doctor a spus că „homeopatia nu tratează nimic, este apă cu zahăr, restul sunt numai speculaţii”.
Dorim de la început să subliniem că nu susţinem nicio interpretare cu privire la importanța acoperirii vaccinale. Terapeutica homeopată nu înlocuiește vaccinarea.
Practica homeopatică nu trebuie niciodată prezentată ca o alternativă la vaccinare. Obligațiile legale de vaccinare trebuie respectate de medicii cu competenţă în homeopatie. Aceștia trebuie să le explice pacienților că tratamentul homeopatic nu poate fi considerat o vaccinare.
Îi înţelegem dlui. doctor preocupările in legatură cu importanta vaccinării, mai ales a populatiilor vulnerabile şi i le împărtăşim.
Aceste aspecte fiind clarificate, dorim să ii reamintim domnului doctor Craiu că homeopatia este o competenţă medicală care se dobândeşte de către medicii de diferite specialităţi din ţara noastră în urma unor studii postuniversitare cu durata de doi ani, cursuri recunoscute de către Ministerul Sănătăţii din România încă din anul 1969.
Mai mult decât atât, timp de peste 27 de ani, la nivel național, medicamentele homeopatice au fost și sunt autorizate ca medicamente, după cum sunt considerate și la nivel european. Medicamentele homeopatice sunt utilizate, recomandate şi prescrise de către specialiştii în sănătate cu competenta în homeopatie.
La data curentă, nu există date sau informaţii transmise de către ANMDMR – Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România care să indice sau să afirme că medicamentele homeopatice nu prezintă beneficiu terapeutic, ca generează sau ar fi putut genera probleme de siguranţa pacientului.
Aşadar, statutul medicamentului homeopatic este recunoscut de autoritățile naționale și de cele din domeniul sănătății la nivel național și în U.E. Cercetarea în homeopatie a fost şi este inclusă în Programul Oficial de cercetare al Comisiei Europene.
Din acest motiv, afirmațiile domnului dr. Mihai Craiu dezinformează profund, induc vădit în eroare atât pacientul român, cât şi opinia publică. Afirmaţia Domniei sale exclude şi anulează dreptul şi competenţa medicului de a evalua, trata pacientul şi de a alege terapia potrivită pentru pacient.
În homeopatie se folosesc mai multe tipuri
de diluţii. Homeopatia este o metodă de tratament eficientă în multe afecţiuni,
fapt dovedit de numeroasele studii ştiinţifice efectuate în mai multe ţări ale
lumii.
La nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății consideră, în „Strategia pentru medicina tradițională în perioada 2014-2023” pe care a publicat-o, că homeopatia contribuie la combaterea bolilor cronice și a creșterii cheltuielilor cu sănătatea la nivel mondial.
Link: http://apps.who.int/medicinedocs/documents/s21201fr/s21201fr.pdf iar ultimul raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind medicina tradiţională şi complementară (WHO GLOBAL REPORT ON TRADITIONAL AND COMPLEMENTARY MEDICINE 2019) concluzionează că : ”Într-o lume ideală, medicina tradițională ar fi o opțiune oferită de un sistem de sănătate funcțional, centrat pe oameni, care echilibrează serviciile curative cu îngrijirea preventivă”.
Putem oricând să punem la dispoziţia domnului doctor Craiu, precum şi a altor persoane interesate de adevărul reglementat, o serie de materiale şi linkuri cu articole care vin în sprijinul afirmaţiilor noastre, unul din articolele cele mai relevante fiind postat pe site-ul Societatii Române de Homeopatie: https://www.homeopatie-srh.ro/retrospectiva-asupra-cerceta…/
Faţă de cele prezentate, vă rugăm, în virtutea dreptului la replică, să actionaţi în consecinţă.
Noi considerăm că postul dumneavoastră TV îşi doreşte şi promovează sincer o informare publică corectă a telespectatorilor.
De asemenea, ne exprimăm deplina disponibilitate de a fi prezenţi şi activi, alături de dumneavoastră, în prezentarea/expunerea unei informări publice corecte şi reale, fără mituri, fără aspecte non-stiinţifice despre homeopatie, venind astfel în întâmpinarea dorinţei tuturor pentru aplicarea unor metode terapeutice cât mai bune, complete şi non-dăunătoare pentru pacienţii din România.
Cu respect,
Dr. Ileana Rîndaşu: preşedinte SRH
Dr. Cadar Sorin Dan: preşedinte ARHC
0 Comments on "Protest"